Cea mai fierbinte vară din istorie schimbă lucrurile. MADR vrea să aloce anual, timp de șapte ani, 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigații

Cea mai fierbinte vară din istorie schimbă lucrurile. MADR vrea să aloce anual, timp de șapte ani, 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigații
Publicat: 21/08/2015, 12:03

Fondurile europene, aferente perioadei de programare 2014 – 2020, vor fi alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

„Sprijinul va fi acordat investițiilor pentru înființarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de irigații ai căror beneficiari vor fi fermierii constituiți în organizații și federații de organizații de îmbunătățiri funciare (OIF și FOIF). Investițiile vizează amenajările interioare de irigații aparținând OIF și FOIF și vor fi alocate fonduri europene în valoare de peste 430 mil. Euro. Pentru submăsura 4.3 – a) irigații, a fost lansată prima sesiune de primiri de proiecte, fondurile disponibile fiind de 218 milioane Euro. De asemenea, pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații MADR are în vedere identificarea unei variante prin care să se aloce anual suma de 145 mil. Euro, pe parcursul unei perioade de 7 ani”, a comunicat ministerul, răspunzând unor întrebări MEDIAFAX.

Reprezentanții ministerului nu au furnizat informații cu privire la efectele secetei în agricultură, menționând că nu au fost încă centralizate datele din teritoriu la Centrul operativ pentru situații de urgență, organizat la nivelul instituției.

Iulie și primele șase luni ale anului 2015 au fost cele mai calde înregistrate la suprafața Terrei de la debututul măsurătorilor meteorologice, în 1880, a anunțat, joi, National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).

Seceta a afectat în special culturile de primăvară, efectele fiind resimțite cel mai pregnant în județele Galați, Botoșani, Vaslui, Iași, Argeș, Bacău, Neamț, Suceava, Vrancea, Bihor, Sălaj, Constanța, Teleorman și Olt.

Întrebați ce măsuri va lua Ministerul Agriculturii în sprijinul fermierilor, oficialii instituției au răspuns că sunt luate în calcul reducerea impozitelor datorate pe baza normei de venit proporțional cu pierderile suferite, pentru persoane fizice, individual sau într-o formă de asociere, în cazul înregistrării de pierderi de peste 30% din suprafețele destinate producției agricole, conform Codului Fiscal, operaționalizarea fondurilor mutuale care să preia riscurile de secetă și să despăgubească membrii utilizând surse financiare comunitare, posibilitatea acordării unei scheme de ajutor de minimis pentru fermele mici și informarea UE privind acordarea unor ajutoare de stat în cazul fermierilor mari.

Premierul Victor Ponta a cerut, miercuri, începerea evaluării pagubelor din agricultură produse de seceta din acest an, pentru a se acorda ajutor celor care au înregistrat pierderi.

Ponta i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, după ce a avut o discuție cu acesta, dar și cu reprezentați ai fermierilor, să înceapă evaluarea pagubelor produse de secetă, pentru a se adresa Comisiei Europene și a-i despăgubi pe agricultori.

„Sigur că anul acesta agricultura nu va mai fi așa de bine cum a fost în anii trecuți, nu pe toate tipurile de culturi, dar sunt probleme, așa încât o să vă rog cu reprezentanții asociaților să începeți deja evaluarea pierderilor, să ne adresăm Comisiei Europene și să-i ajutăm pe cei care anul acesta au avut de pierdut, pentru că sunt aceiași care, anul trecut, acum doi ani, acum trei ani, având agricultură în creștere, ne-au ajutat”, a declarat Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern.

După o întâlnire cu reprezentanți ai agricultorilor, Constantin a afirmat luni că autoritățile vor acorda diferențiat despăgubirile specifice fermierilor mici și fermierilor mari, pentru cei din urmă fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene, el susținând că nu există o evaluare exactă a efectelor secetei în agricultură.

Constantin a spus că, probabil, fiecare fermier înregistrează pierderi din cauza secetei la culturile de primăvară, iar culturile însămânțate în toamna anului 2014, pentru care s-a încheiat campania de recoltat, nu au avut pierderi foarte mari din cauza secetei.

El a arătat că, în ceea ce îi privește pe fermierii mari, având în vedere că valoarea despăgubirilor ar trebui să fie mai mare, trebuie notificată Comisia Europeană.

„Estimăm că răspunsul Comisiei Europene – pentru a acorda aceste scheme de la bugetul de stat – va veni în câteva luni de zile, iar imediat după aceea vom acorda aceste despăgubiri, dar cel mai probabil la începutul anului 2016. Lucrăm la documentele pregătitoare, astfel încât să notificăm și să solicităm și Comisiei Europene un ajutor, în speranța că vom primi. Dacă nu vom primi, există deja un angajament al Guvernului pe cele două scheme la care am făcut referire”, a spus Constantin.

La rândul lor, reprezentanții agricultorilor ale căror culturi au fost grav afectate de secetă în ultimele luni s-au declarat nemulțumiți de durata evaluării pagubelor de către autorități, dar și de ineficiența cheltuielilor cu sistemul de irigații.

„E adevărat că domnul ministru (al Agriculturii, Daniel Constantin, n.r.) deține o statistică a producției totale a României, numai că noi, agenții economici, privim lucrurile astea prin recuperarea cheltuielii. Or, an de an, cheluielile cresc. Iar anul acesta procentul de recuperare este mult mai mic decât anul trecut. Și atunci când noi vă dăm câte o știre ne raportăm la situația financiară. Legat de irigații, nu aș vrea să ne întoarcem în urmă, dar pe timpul răposatului problema irigațiilor era o problemă de CSAT. Nu poți să stai indiferent în ceea ce privește alimentația poporului. În ultimii 25 de ani majoritatea guvernelor s-au străduit să distrugă acele sisteme de irigații, iar acum se fac eforturi foarte mari dând o cifră care să ne satisfacă în a pune pe picioare acel sistem de irigații, care ajunge la câteva zeci de miliarde, lucru care este imposibil pentru România”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), după întâlnirea cu ministrul de resort, Daniel Constantin.

Președintele LAPAR declara pentru MEDIAFAX, la începutul lunii august, că seceta a afectat grav culturile agricole din acest an, a cauzat producătorilor pierderi de peste două miliarde de euro, reprezentând investiții nerecuperabile, și va duce la majorarea prețurilor produselor românești, în perioada următoare.

Sistemul de irigații din România este distrus în proporție de 90%, astfel că din 3,3 milioane de hectare irigabile în 1989 în prezent sunt utilizate doar 300.000 de hectare.

Potrivit ministrului Agriculturii, refacerea infrastructurii de irigații necesită investiții totale de peste 1,4 miliarde euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună